Siteuri partenere

Pentru a va inscrie pe Ubuntu One puteti da click aici (referal) și câștigăm amândoi câțiva MB spațiu de stocare.

duminică, 17 februarie 2013

Ubuntu - analiza SWOT

Mi-am propus aici să fac un fel de analiză SWOT a sistemului de operare Ubuntu și a derivatelor sale și vă invit pe toți să vă dați cu  părerea (la obiect, vă rog). Fără s-o mai lungim, iată ce am găsit:

S (Strengths - puncte tari):
  • imun la multitudinea de viruși care bântuie lumea Microsoft
  • ușor actualizabil și configurabil, nu trebuie să aștepți cu orele să descarci și să instalezi actualizări. Interfața este foarte personalizabilă - ai de ales între multe medii desktop - KDE, Gnome-Shell, Gnome Session Fallback, Unity, XFCE, LXDE, Mate, Cinnamon.
  • cerințe de sistem relativ reduse față de versiunile echivalente de Windows. De exemplu ultima versiune stabilă de Ubuntu - 12.10 - va rula mult mai bine pe același PC față de Windows 8 (în majoritatea cazurilor, vezi mai jos).
  • jocuri multe la dispoziție prin Steam for Linux (contra-cost, ceea ce e un punct în minus...), dar sunt și jocuri gratuite ce pot fi instalate din depozitele oficiale sau de pe internet, unele destul de bune ca grafică și acțiune/storyline.
  • costuri zero. Ubuntu este complet gratuit, la fel și programele oficiale care vin cu el. Aceste programe acoperă  toate nevoile unui utilizator - suită de birou, browser, mesagerie instantanee, etc.  - și sunt perfect compatibile cu alternativele de pe Windows (cu mici excepții ce vor fi discutate mai jos). În unele cazuri există versiuni pentru Linux/Ubuntu ale programelor de pe Windows - Firefox, Opera, Audacity, LibreOffice, etc. sau echivalente perfecte ale acestora - kate, gedit, radiotray, audacious, etc. 
  • Posibilitatea de a alege programul care corespunde cel mai bine nevoilor personale - sunte câteva media playere foarte bune (amarok, audacious, rhythmbox, clementine, exaile, etc.), editoare de text simplu (kate, gedit, leafpad, etc.), browsere (Firefox, Opera, Google Chrome, Rekonq, Chromium), aplicații de management a fotografiilor (gwenview, gthumb, eye of Gnome, etc.)
  • Multitudinea de resurse de informare disponibile online - forumuri, bloguri, saituri dedicate Ubuntu.
  • Traducerea aproape completă a interfeței grafice, inclusiv a utilitarului de instalare.
  • perfect pentru servere.

W (weaknesses - puncte slabe):
  • lipsa marilor titluri din galeria de jocuri pentru Windows. Gamerii sunt o „piață” importantă care a dus la dezvoltarea capabilităților grafice ale sistemelor. Din păcate până de curând jocurile pe Linux erau mult sub nivelul celor de Windows, dar Steam și Valve au început să repare lucrurile (vezi mai sus).
  • unele aplicații specializate foarte slabe calitativ - de exemplu aplicații pentru contabilitate, CAD, salarizare. Unele dintre aceste aplicații utilizate pe scară largă au fost special concepute pentru Windows (vezi cazul Edusal, soft de salarizare utilizat în școli) sau au echivalente foarte slabe pe Linux - cazul aplicațiilor CAD, a celor OCR (recunoașterea optică a caracterelor). Despre unele dintre acestea am scris aici pe blog, despre altele voi mai scrie. Asta nu ar fi o problemă prea mare pentru că majoritatea utilizatorilor au nevoie de date pe net, o suită de birou, un player multimedia, un PDF reader și eventual radio online, un soft de editat poze și cam atât. A, și mesagerie instantanee cu video  și voice calling...
  • probleme cu funcționarea unor periferice mai no-name. Marii producători de hardware oferă din ce în ce mai des și drivere pentru Linux.
  • incompatibilitatea perfectă a suitelor de birou cu formatele MS Office. Deși Microsoft susține că folosește open document standard, nu prea e așa.  Documentele cu formatări complexe nu-și păstrează aranjarea la trecerea de la un format la altul (doc -odt, odt-doc, docx-odt, etc.). Dacă se face un document complex în LibreOffice și se exportă în format doc(x), va arăta destul de urât. 
O (oportunități):
  • Oportunitățile sunt strâns legate de punctele tari: o promovare mai agresivă cu accent cu avantajele Linux față de Microsoft ar aduce utilizatori noi. Primele două avantaje majore ar fi costurile extrem de scăzute  (eventual cu suportul tehnic) și securitatea sporită.
  • punerea în vânzare de către marii retaileri a calculatoarelor cu Ubuntu pre-instalat. 
  • valorificarea tendinței tinerilor de a fi cool, de a fi altfel decât restul... un asemenea tânăr s-ar putea lăuda că are Ubuntu în cercul lui de prieteni (știu două cazuri) și ar duce vorba mai departe. 
  • ACTA și intrarea în legalitate (frica păzește bostănăria). Tot aici aș include posibilitatea utilizării Ubuntu la firmele mici, mijlocii și PFA-uri, unde costurile cu infrastructura sunt împovărătoare iar alternativa gratuită este tentantă.
T (threats - amenințări)
  • contractele statului cu Microsoft
  • inerția utilizatorilor de Windows și sindromul creierului antrenat de Microsoft
  • cvasi-anonimitate pentru publicul larg din cauze multiple:  supremația Microsoft în școli, instituții publice, în general în sectorul de stat și privat, lipsa aproape totală din mass-media.
  • lipsa unui serviciu de suport la nivel local și regional: dacă la Windows sunt mulți care se pricep, la Ubuntu/Linux sunt mai puțini. Pe partea de sport tehnic „oficial” treaba stă și mai prost: nu există aproape nicio firmă/societate comercială care să oferă suport pentru Linux/Ubuntu, de la instalare și configurare până la rezolvarea în timp util a eventualelor probleme apărute în exploatarea sistemului.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More